Toata saptamana trecuta am avut gripa. Si mi-a fost greu si rau si am fost singura acasa cu doi copii mici. Am baut ceaiuri, am tremurat scuturata de frisoane, am dormit cu fular si caciula si sosete, am transpirat de 5-6 ori pe noapte. Schimbat haine, uscat parul, la loc in pat. Somnul franjuri, cearcanele pana la barba, descurajarea dupa colt. In timp ce imi zvacneau tamplele de nesomn si boala, am tras de mine sa mentin copiii intr-o stare buna, sa nu ii trag dupa mine.Vladi a stat acasa, usor racit si el, asa ca sa il aud cantand in timp ce se juca fara griji, satul si fericit, a fost cel mai bun medicament. Miruna mi-a zambit cu toata fiinta ei, asa cum numai ea stie sa o faca. Energia ei buna m-a ajutat mult. Ceaiurile mele, zambetele Mirunei si cantecelele lui Vladi nu au fost insa indeajuns sa ma scoata din ghearele gripei, asa ca intr-o zi am zis: nu mai pot, trebuie sa merg la medic. Senzatia de rece in spate, tusea dureroasa, ochii inflamati, sensibili la lumina zilei, nasul infundat.....nu le mai puteam duce. Pe de alta parte, imaginea unei sali de asteptare, in care m-as infiinta cu copiii dupa mine, cum altfel, si spectrul unei posibile internari m-au facut sa mai aman mersul la doctor. Am incercat sa imi fac codurile vindecarii, ele sunt teribile si functioneaza. Nu ele in sine, ci intentia cu care le executam. O sa scriu poate separat un post despre puterea intentiei. Pe scurt, intentia este cea care dirijeaza de fapt energia, codurile sunt....doar un ritual de care avem nevoie pentru a satisface si pacali mintea. Nu am avut tragere de inima sa fac codurile, desi imi doream sa ma vindec.
Asa am ajuns sa ma gandesc: ce nu este in regula cu mine? Stiu reiki, stiu codurile, de ce nu sunt in stare sa ma ajut putin? Am fost confuza, fara sa pot duce gandurile la capat, pana in momentul unei discutii cu Lola, pe care am rugat-o sa ma ajute cu reiki. Stabileam cu ea ziua si ora la care sa ne sincronizam, cand m-am trezit spunandu-i necajita ca nu stiu ce e cu mine, inainte de a-l avea pe Vladi nu raceam deloc, ajunsesem sa cred ca sunt imuna la raceli. Acum, raceste Vladi, la o zi doua pic si eu, de multe ori mai rau ca el. Mie imi pare ca e vorba de vinovatie aici, a zis Lola. Las putin ideea asta sa vad ce scoate la lumina si nu dureaza mult: cred ca am citit eu undeva ca bolile de plamani au de-a face cu dezamagirea. Vladi raceste la plamani, deci trebuie sa fie dezamagit tare. De cine altcineva, daca nu de mine. Eu nu mai am timp prea mult pentru el, eu sunt mai severa uneori cu el, eu....Cand raceste, eu ma simt de parca implodeaza o bomba in mine. Il tratez, insa ma simt franjuri pe dinauntru si mi se pare ca ii atarna viata de un fir de par. Si da, ma simt vinovata. Si Miruna a racit o data, am tratat-o si nu m-am simtit distrusa cum se intampla la Vladi. Si doar ea e mai mica, mai fragila....si mi-e draga pana la cer si inapoi. Hmm. Da, poate Lola are dreptate. Eu credeam ca racesc imediat dupa el din compasiune, din solidaritate, ca sa ii arat ca nu este singur in suferinta lui, ca si mie imi curge nasul, ca si eu dorm cu sosete, ca si eu imi pun picaturi in nas.....Din vinovatie.....Ufff. Si zice Lola, in timp ce eu imi stergeam lacrimile: poti sa desfaci asta, conexiunea asta nesanatoasa cu el, stii?
Imagineaza-ti ca vinovatia asta este o fetita murdara. Inchisa din greseala intr-o camara. O vezi? Dap. E o fetita cam la 5-6 ani, murdara, incruntata, tine o papusa in brate. O salbatica mica. Scoate-o afara si cere-i iertare! imi cere Lola. Nu ai stiut, nu ai stiut ca ai inchis-o acolo. Roag-o sa te ierte. Fac asta, dar simt si un val de furie. Cum am putut inchide un copil in camara fara sa stiu? Nu conteaza, nu ai stiut si gata, e o greseala. Cere-i iertare, spal-o, fii o mama buna pentru ea. Haide, du-o la baie, insista Lola si spala fetita cu sapun bland, placut mirositor, da-o o camasuta alba pe ea. O imbratisez ca pe fetita mea, o asez la masa. Asa, asa, se bucura Lola, da-o ceva bun sa manance si sa bea. Si apoi? intreb eu. In fata ta sta Iisus, intinde fetita spre el, sa o pastreze de acum in lumina. Sa nu mai experimenteze niciodata intunericul. Sunt rasu-plansu, fac ce imi cere Lola si ma simt bine. Doamne ajuta, incheie Lola, vinovatia asta era lipita de tine ca guma de mestecat. Fa la fel cu orice emotie negativa identifici.
Bine, Lola, am multe de spalat (cu lacrimi, caci am plans zdravan pe parcursul procesului) si incredintat luminii.
Sper sa va ajute si pe voi exercitiul. Eu sunt bine acum, inca subrezita putin fizic, insa bine. Stau de multe zile in casa cu cei mici, am nevoie de aer, de soare, de oameni. Insa gripa s-a topit in lumina bunatatii cu care Lola mi-a trimis energie reiki vindecatoare.
Asa am ajuns sa ma gandesc: ce nu este in regula cu mine? Stiu reiki, stiu codurile, de ce nu sunt in stare sa ma ajut putin? Am fost confuza, fara sa pot duce gandurile la capat, pana in momentul unei discutii cu Lola, pe care am rugat-o sa ma ajute cu reiki. Stabileam cu ea ziua si ora la care sa ne sincronizam, cand m-am trezit spunandu-i necajita ca nu stiu ce e cu mine, inainte de a-l avea pe Vladi nu raceam deloc, ajunsesem sa cred ca sunt imuna la raceli. Acum, raceste Vladi, la o zi doua pic si eu, de multe ori mai rau ca el. Mie imi pare ca e vorba de vinovatie aici, a zis Lola. Las putin ideea asta sa vad ce scoate la lumina si nu dureaza mult: cred ca am citit eu undeva ca bolile de plamani au de-a face cu dezamagirea. Vladi raceste la plamani, deci trebuie sa fie dezamagit tare. De cine altcineva, daca nu de mine. Eu nu mai am timp prea mult pentru el, eu sunt mai severa uneori cu el, eu....Cand raceste, eu ma simt de parca implodeaza o bomba in mine. Il tratez, insa ma simt franjuri pe dinauntru si mi se pare ca ii atarna viata de un fir de par. Si da, ma simt vinovata. Si Miruna a racit o data, am tratat-o si nu m-am simtit distrusa cum se intampla la Vladi. Si doar ea e mai mica, mai fragila....si mi-e draga pana la cer si inapoi. Hmm. Da, poate Lola are dreptate. Eu credeam ca racesc imediat dupa el din compasiune, din solidaritate, ca sa ii arat ca nu este singur in suferinta lui, ca si mie imi curge nasul, ca si eu dorm cu sosete, ca si eu imi pun picaturi in nas.....Din vinovatie.....Ufff. Si zice Lola, in timp ce eu imi stergeam lacrimile: poti sa desfaci asta, conexiunea asta nesanatoasa cu el, stii?
Imagineaza-ti ca vinovatia asta este o fetita murdara. Inchisa din greseala intr-o camara. O vezi? Dap. E o fetita cam la 5-6 ani, murdara, incruntata, tine o papusa in brate. O salbatica mica. Scoate-o afara si cere-i iertare! imi cere Lola. Nu ai stiut, nu ai stiut ca ai inchis-o acolo. Roag-o sa te ierte. Fac asta, dar simt si un val de furie. Cum am putut inchide un copil in camara fara sa stiu? Nu conteaza, nu ai stiut si gata, e o greseala. Cere-i iertare, spal-o, fii o mama buna pentru ea. Haide, du-o la baie, insista Lola si spala fetita cu sapun bland, placut mirositor, da-o o camasuta alba pe ea. O imbratisez ca pe fetita mea, o asez la masa. Asa, asa, se bucura Lola, da-o ceva bun sa manance si sa bea. Si apoi? intreb eu. In fata ta sta Iisus, intinde fetita spre el, sa o pastreze de acum in lumina. Sa nu mai experimenteze niciodata intunericul. Sunt rasu-plansu, fac ce imi cere Lola si ma simt bine. Doamne ajuta, incheie Lola, vinovatia asta era lipita de tine ca guma de mestecat. Fa la fel cu orice emotie negativa identifici.
Bine, Lola, am multe de spalat (cu lacrimi, caci am plans zdravan pe parcursul procesului) si incredintat luminii.
Sper sa va ajute si pe voi exercitiul. Eu sunt bine acum, inca subrezita putin fizic, insa bine. Stau de multe zile in casa cu cei mici, am nevoie de aer, de soare, de oameni. Insa gripa s-a topit in lumina bunatatii cu care Lola mi-a trimis energie reiki vindecatoare.
Comentarii