Natura ca vindecător

 Ieri am lucrat toată ziua cu un prieten la un proiect. Când am intrat în imobilul în care se află biroul lui, am fost plăcut surprinsă de miros de santal. Am inspirat cu bucurie, este un miros pe care îl iubesc, pentru efectele sale benefice asupra stării de spirit: calmează emoțiile puternice, reduce tensiunea, confuzia, este ideal de folosit pentru depresii, insomnii, agresivitate, pentru a accesa stări meditative, spirituale. Știu că se folosește și extern, în cosmetică, pentru reducerea ridurilor și catifelarea pielii obosite, îmbătrânite. 

Un semn bun, dar și un reminder să nu uit de universul fascinant al uleiurilor esențiale. 

Astăzi mi-am propus să finalizez un proiect. Am dus copiii la activități, am făcut ordine si am amestecat apoi câteva picaturi de ulei Abundance cu ulei de masline si mi-am masat pielea în zona inimii, pe încheieturi și tâmple, apoi am luat intern o picătura de oregano pus în capsule cu ulei de masline (pentru o candidoză care a reieșit la analize) și în camera în care lucrez mă bucur de aroma și efectele uleiului En-R-Gee





Pentru a ajuta copiii în sezonul rece să facă față răcelilor, febrei, nasului înfundat intenționez să cumpăr:

  •  ulei de mentă (o picătura de ulei de mentă pe talpa copilului din 30 în 30 de minute scade febra mare, este deosebit de eficient în caz de migrene-se aplică pe tâmple și pe ceafă, eficient în cazuri de eczeme ca psoriasis, util în afecțiuni digestive). Atenție, nu este recomandat a se folosi pe copii mai mici de 5 ani. 
  • ulei de eucaliptus radiata (expectorant, desfundă căile respiratorii, antibacterian, foarte util în infecții virale)
  • lavandă (ajută la inducerea unui somn relaxant, profund, grăbeste vindecarea rănilor provocate de arsuri sau tăieturi, îmbunătățeste performanța congnitivă, reduce stresul, relaxează)






Mai las aici o informație utilă -știu că infecțiile urinare complică viața multor femei, este o afecțiune des întâlnită, așa că sper să fie cu folos experieța unei prietene. Ea a folosit cu succes uleiul esențial de cimbru. Poate fi folosit și pentru a căpăta curaj să facem ceva, este util si în enterocolite. 

Cred că plantele arată cu atâta modestie și firesc dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Sunt minunate, eficiente, ne vindecă, ne dau energie, ne bucură și ne schimbă viețile. 

Îi sunt tare recunoscătoare fiului meu- căci din dorința de a-l vindeca cu blândețe de bronsolitele din copilăria mică, m-am îndreptat către universul plantelor medicinale. Am început cu ceaiurile și preparate cosmetice, acum am descoperit si uleiurile esențiale. Sunt ani de când tot citesc, experimentez, descopăr și dau mai departe. Primul meu ulei, cel de oregano, tot lui i-a fost destinat...

Aveti aici un link catre un articol care contine reguli de folosire a uleiurilor esentiale la copii. 

Oricine dorește să comande uleiuri esențiale cu 24% mai ieftin, poate deveni membru aici, folosind ID-ul meu cu nr 3776678. Înscrierea este gratuită și nu presupune nicio obligație ulterioară. Vă permite doar să achiziționați uleiurile la preț de client, redus cu 24% față de prețul standard. 

Folosiți uleiurile esențiale, faceți-le loc în viețile voastre și bucurați-vă de efectele miraculoase. Și desigur, împartășiți-mi și mie din bucuriile cauzate de efectele lor. 









Comentarii