miercuri, 18 ianuarie 2017

De la bancher, la cofetar

Si ce cofetar!


Dati-mi voie sa va fac cunostinta cu o moldoveanca de exceptie. Este frumoasa de pica, desteapta foc,   talentata, curajoasa, are clasa si multa putere de a visa si de a munci pentru a-si vedea visele intrupate.

Am cunoscut-o la Iasi, cu ani in urma, la un curs pe care l-am tinut pentru banca la care lucra. Am remarcat-o imediat in sala, v-am zis deja de combinatia de frumusete si inteligenta, da? Imi amintesc ca mi-a recomandat atunci o carte, pe care am cumparat-o din prima librarie care mi-a iesit in cale in Iasi. Pentru ca pe 11 februarie voi fi la Iasi din nou, am contactat toti cunoscutii mei din zona sa ma ajute sa fac cat mai vizibil evenimentul pe care il gazduiesc. Asa am aflat ca Georgiana, in anii in care nu ne-am vazut, a parcurs un drum incredibil: de la excel-uri si bugete, videoconferinte si targete (conducea sucursala unei banci), la dulciuri delicioase si o afacere pe cont propriu, sustinuta de familie si prieteni. 
Ce sa zic, fericiti cei care o au in preajma! 


Pe 11 februarie, dulciuri iesite din mana ei vor fi si pe mesele mele de curs. Nu aveam buget pentru delicii incluse, insa cine le poate rezista?....
N-am avut nicio sansa. 

praline de ciocolata neagra cu interior de jeleu cu pere si ghimbir

Ii dau ei cuvantul, nu inainte de a va spune ca ciocolata si biscuitii se pot comanda si livra oriunde in tara. De restul delicateselor-prajituri si torturi se pot bucura cei din Onesti si imprejurimi...

Cantuccini cu migdale si scortisoara


"Se spune ca oamenilor le place cel mai mult sa vorbeasca despre ei. Pare usor, dar sa scriu despre mine mi s-a parut o provocare dificila. As fi preferat sa fac o pajitura ca sa exprim astfel ceea ce simt. Asa cred ca incepe povestea mea cu dulciurile… incapabila sa imi exprim emotiile, nedorind sa ii incarc pe cei dragi cu grijile mele, am inceput sa le exprim in dulciuri. Probabil fiecare om are un fel al sau de a refula : unii compun, unii picteaza, altii sculpteaza…, iar altii fac prajituri. Prajituri in care pun suflet si dragoste si le impart apoi celor dragi, astepand in schimb un zambet. Dupa 15 ani de lucru in domeniul bancar, la 30 si ceva de ani in drum spre 40, ma intrebam din ce in ce mai des, eu ce vreau eu sa fac in viata ? Stii filmul The Kid (cel cu Bruce Willis- in care el se intalneste cu el copil ?). La fel ma gandeam si eu, ce mi-as raspunde daca m-as intalni cu mine copil? Daca intrebi un copil ce vrea sa se faca cand va fi mare, nici unul nu iti va spune ‘ Imi doresc sa fiu angajat’ sau nici macar ‘imi doresc sa fiu angajatul anului 2017 in cutare institutie’. Copiii au vise adevarate, reale si realizabile, doar ca, in drumul lor spre maturitate, supusi si unor factori externi de influenta, acestea se estompează putin cate putin, se transforma intr-o rutina zilnica… insa uneori revin.

Incepeam incet, incet sa simt ca nu imi mai gasesc locul in institutia in care lucram, insa nu stiam pe ce drum sa apuc, ce vreau sa fac. Am decis ca este momentul sa ies din sistem, atat pentru a putea sa acord mai mult timp fiului meu si familiei, dar si pentru a putea sa-mi construiesc eu un alt drum. Dorinta de a pleca din banca era de mai demult, insa in momentul in care m-am decis nimic nu mai putea sa ma intoarca din loc. M-am bucurat enorm de suportul familiei si mi-a usurat acesta decizie. Si pentru ca atunci cand ‘se aliniaza planetele’ toate lucrurile merg intr-un anumit sens, intamplarea face ca, in momentul in care imi anuntam plecarea din banca, sa ma intalnesc cu o amica si din vorba in vorba, sa descoperim ca avem aceeasi pasiune. Am decis sa mergem impreuna la cateva cursuri, sa vedem cum este. Am descoperit ca ne intelegem foarte bine, ca ne putem completa si sustine reciproc. Cred ca este foarte important, in tot ceea ce facem, sa avem langa noi oameni cu care putem colabora, cu care sa ne intelegem din priviri, care sa stie ce vrem sa spunem inainte de a incepe sa vorbim. Cam asa este la noi. 


Georgiana si Oana, L Amande

Si in plus amandurora ne place sa cautam, sa incercam, sa descoperim gusturi si combinatii noi. Astazi, Oana si cu mine, suntem cele doua jumatati L’amande care asteapta cu nerabdare finalizarea propriului lor laborator. Ce vrem sa facem in acest laborator ? In primul rand, dulciuri naturale (fara coloranti, arome si produse sintetice), dulciuri raw-vegan, dulciuri pe baza de indulcitori naturali hipoglucidici pentru cei care vor sa duca un alt stil de viata sau au probleme de sanatate...in general, totul cat mai natural.
De ce ? Pentru ca absolut nimic nu se compara cu gustul natural ! Nici o esenta nu va reproduce aroma adevarata. In plus, atunci cand gustul este natural, si cantitatea de zahar folosita se reduce. Zaharul trebuie sa evidentieze aroma naturala, nu sa o acopere.
A …. si ciocolata ! Nimic nu se compara cu gustul unor praline sau trufe de ciocolata proaspat facute ! Ne dorim sa invatam oamenii sa aprecieze gustul natural, calitatea in locul cantitatii.
Sa gaseasca la noi un cadou pentru cei dragi, o cutie cu ciocolata facuta special pentru o anumita persoana.


Visul meu ar suna cam asa : "vreau sa fiu managerul firmei mele, care sa produca produse premium handmade". Eu zic ca este cam acolo ! 

Pentru ca fiecare produs este unic, este facut manual si pentru ca vrem sa punem calitatea pe primul loc." 

marți, 17 ianuarie 2017

Chestii funny din sala de curs









Ar trebui sa le notez cand le aud, insa unele faze sunt atat de savuroase, incat se topesc cumva in fiinta mea si greu le mai recuperez sa le si povestesc. Oricum, rupte din context sunt poate mai greu de inteles si de savurat, dar eu tot las aici, pentru aducere aminte si zambet cateva momente amuzante. 
Rog fostii cursanti sa contribuie cu propriile amintiri in comentarii! 

O participanta la un curs de-al meu isi expune la un moment dat punctul de vedere. Totul  pe un ton normal. Incheie argumentatia si pana sa ne dezmeticim, tonul se schimba brusc,  devine amenintator, agresiv, la fel si  nonverbalul: si acum nu dati cu pietre, ca stau prost cu nervii! Ce a urmat a fost si mai comic-ceilalti s-au uitat la mine surprinsi, cu ochii mari, apoi la ea nevenindu-le sa creada. Ea inca pastra mina incruntata si o privire gen "indrazneste numai!" Am ras in hohote si i-am spus admirativ-uite ce efect ai avut! Trebuie sa ma inveti si pe mine sa fac asta! S-a uitat in jur, a zambit strengareste si atmosfera s-a detensionat rapid.


La un alt curs-oamenii se prezentau si spuneau cateva lucruri despre ei. Ajunge randul la un tip si el deschide bratele teatral si spune: Eu sunt un ocean de iubire. Si zambeste larg, cu bratele sprijinindu-se de spatarele scaunelor vecine. Liniste, apoi ceva chicoteli si eu intreb zambind: atat? Si el: ti se pare putin? Inainte sa raspund, il aud: noi doi o sa ne mai intalnim. Esti o alga acum, se misca cum vrea oceanul. Asta mi-a dat ideea unui joc frumos, de-a alga si oceanul, despre incredere unul in celalalt si despre interconexiune. In ce priveste numele lui, o fata a sarit si a spus: lasati ca va spun eu tot despre el. Il cheama...am intrerupt-o si am decis ca imi place numele lui, doar ca e prea lung si ca ii voi spune tot restul cursului mai simplu: iubire. A parut foarte multumit si timp de doua zile i-am spus cu toate tonurile posibile "Iubire", lucru care a dus la multe momente vesele.


Eram in Poiana Brasov, in pauza de masa, cu un grup de cursanti. Unul dintre participanti ma intreaba curios: sunteti casatorita? Eu spun ca da. Si vreti copii? Eu raspund din nou afirmativ. La care el cu naduf: si cum vreti sa ii faceti/cand daca toata ziua buna ziua sunteti plecata de acasa?  Eu inghit mancarea si spun: de fapt, sunt insarcinata chiar acum. 10 saptamani. Liniste la masa, schimb de priviri ca la mesele de jocuri de noroc. La alte mese incepe foiala-ce-a zis, ce-a zis? Am ridicat paharul cu apa si am spus zambind: am spus ca voi avea un bebe anul viitor la vara! S-a lasat cu urale si pofta buna. Nu mai trebuie sa spun ca tipul asta m-a pazit vigilent apoi tot restul cursului. Usor cu dulciurile! Ce faceti, vin? Nu aveti voie alcool! Domne, trebuie sa va invat eu! Pai cine a venit aici sa invete, eu sau Dvs? L-am lasat sa se desfasoare, rolul il prindea de minune si noi toti ne amuzam. In ultima zi la plecare mi-a mai facut o ultima recomandare pe acelasi ton: lasati tocurile, o sa va doara spatele de nu o sa puteti ridica copilul de jos!


Eram la Timisoara. In sala de curs, un domn cu parul alb. Cred ca a ridicat privirea din pamant abia a doua zi. Statea cu capul mult plecat, strangea tare pixul. Am decis sa il mai observ o vreme, sa nu il tulbur prea tare. Ii stiam povestea. O viata intreaga muncise in acelasi loc si apoi schimbase macazul. Probabil nu ii era usor. M-am straduit sa presar cursul cu tot felul de incurajari. O singura data spusese ca pentru sine-dincolo era mai usor! Dincolo, la cealalta banca la care lucrase el. I-am spus proverbul german Aller Anfang ist schwer/ Orice inceput este greu si a schitat un zambet. La finele cursului vine cu un buchet de flori. Cand sa mi-l dea, se zapaceste de tot-si incepe o discutie cu sine insusi: cum se tine? in sus sau in jus? Nu. Nu. Roteste ametitor buchetul, apoi ma priveste cu o expresie de panica. Nuu, zburati cu avionul, era mai bine ghiveci. Imi arunca florile in brate la propriu si fuge cu un Ma intorc imediat! S-a intors cu un mic ghiveci de violete, pe care le am si acum. In avion, pe scaunul gol de langa mine am pus buchetul si ghiveciul si am zambit ori de cate ori le-am vazut. Violetele le am si acum si imi amintesc mereu de omul acela la inceput de drum...


La un hotel, aveam curs. Ca niciodata, ajung cu cateva minute inainte de ora de incepere. Intru in sala, scot laptopul, montez, sala se linisteste. Ridic privirea-sala pare cam mare, participantii nu pareau din lumea mea, dar ....deja vorbeam in timp ce analizam de zor informatiile pe care le primeam.  Apucasem sa ma prezint si sa le spun ce vom face, cand  a intrat in sala adevaratul lor trainer, un domn mai in varsta. Am dat mana, am ras amandoi de incurcatura, mie imi ardeau obrajii in timp ce imi impachetam laptopul. Mai aveam cativa pasi pana la usa, cand am auzit din sala cateva voci: dar ramaneti, ne placeati deja! Unde ziceati ca aveti curs? Mai primiti cursanti? Intamplarea mi-a servit ca ice-breaker la grupa mea :-) 

luni, 16 ianuarie 2017

Poveste de noapte buna

Seara, in jurul orei 20, ii trimit pe copii sa se spele pe dinti si le spun sa se pregateasca de culcare. Pe la 20.30, inchid muzica si ii trimit sus, in camerele lor. Si de aici incepe ritualul si joaca lor: li se aprind lumini ghiduse in ochisori si, in timp ce eu mai strang una alta prin bucatarie, ei striga Baba Cloantaaaaa si apoi o rup la fuga pe scari. Se face liniste la etaj. Dar nu pentru ca s-au culcat, ci pentru ca s-au ascuns. Au aceleasi locuri mereu....nu stiu de ce, ma induioseaza detaliul acesta, inocenta lor....Ii gasesc, tipa, chiuie, alearga, cadem in pat imbratisati. Apoi incep rugamintile-Vladi, du-te in patul tau, promit ca vin mai tarziu la tine. Nu vreau, vreau sa dorm cu tine. Este perfect langa tine, intelegi? Per-fect! si zambeste strengareste. Te iubesc, mami! zice si se lipeste tot de mine. A io te besc, mami! Esti fumoasa mea, mami a mea! nu se lasa nici Miruna mai prejos. Mi-e drag...stau intre ei, un picior de-al lui vladi peste picioarele mele, manutele Mirunei in jurul gatului meu si fetisoara ei dulce fata in fata cu a mea. O mana pe unul,  o mana pe altul. Respiram in liniste si le simt trupusoarele cum se destind. Nimeni nu reuseste sa ii adoarma mai repede ca mine. 

Am inima si bratele atat de pline! 

Dupa cateva clipe de liniste si tihna, Miruna cere o poveste. Nu o refuz niciodata, oricat de obosita as fi. Cu ce sa fie povestea Miru? Cu miau miau maleee. Cu o pisica mare adica. 

A fost odata ca niciodata, ca de nu ar fi, nu s-ar povesti. A fost o pisica, pe nume....Eu spun, eu spun sare Miruna. Zambesc si imi potolesc cu mana bataile inimii speriate. Asa face mereu, ii place sa aleaga ea numele. Uneori radem de ne prapadim cand face asta, alege nume caraghioase. Cum s-o cheme pe pisica, Miru? Mimi? Nu. Fifi? Nu. Pisi? Nu. Lili? Daaa. Bine, era o pisicuta Lili. Era foarte ingrijita si cocheta, ii placea sa fie curata, ii placeau funditele (Miruna da din cap pe intuneric, semn ca si ei). Ei, Lili avea stapani foarte bogati care o iubeau si o ingrijeau cu drag. Daaar, stiti voi vorba aceea, inimii nu ii poti porunci? Ai auzit-o Vladi? Nu, zice el, ce inseamna? Asteapta. Inseamna ca Lili era indragostita tare de Tom, un motan golan (rad amandoi de rima), un motan care manca din tomberoane si isi facea veacul pe acoperisuri. Si Lili era tare indragostita de el, obisnuia, de grija lui, sa manance doar jumatate din portia sa si sa ii opreasca lui jumatate...Ii pansa ranile, il oblojea, il astepta pe pervaz uneori zile intregi. Se gandea des la el si vorbea numai despre el. Dar Tom? Venea cand avea chef si in plus, el o placea foarte mult pe Maia, pisicuta-prietena si vecina cu Lili. 

Ce parere ai Vladi, de situatia asta? Il intreb pentru ca il simt ca asculta cu atentie. Stiu si ca spera sa ofer eu rezolvarea, dar nu o fac. Daca ai fi Lili, ce ai face? Dar daca ai fi Tom, cum ar fi corect sa procedezi? Daca ai fi Maia? Si prietena ta ar fi indragostita de cel care te iubeste pe tine, cum ai proceda? Nu stiu, nu stiu suna din ce mai speriate raspunsurile lui. Gandeste-te, pui, nu e graba. Inchidem ochii acum si dormim si vedem maine....Miruna doarme deja...Vladi ofteaza, stiu ca ar vrea retete si raspunsuri....eu insa imi doresc sa aplice in tot si toate, fara ezitare, valorile pe care ne straduim sa i le insuflam. Si sa le constientizeze de mic, de aceea si exersez cu el asa, sub forma povestilor. 

Temele care ii sunt neclare revin, reluate sub alte povesti, alte personaje si ite dintre cele mai provocatoare...Am vorbit, plecand de la povesti inventate pe loc despre bullying, despre conflicte, despre comportamente care deranjeaza, despre familie. Mereu il provoc sa se gandeasca, il incurajez, nu critic si nu judec. Ce ai face daca.....? Cum te-ai comporta cand....? Daca ai fi locul lui....ce ai alege? De ce? Uneori sunt surprinsa de raspunsuri si atunci pun intrebari din nou: de ce ai ales asa? Cum de te-ai gandit la asta? Si in raspunsurile lui razbate inima lui buna, pasiunea lui pentru viata, dorinta de a fi bun. Atunci cand ma anunta ca asta e, asa cred eu ca este cel mai bine, il intreb cum stii ca este cel mai bine asa? Asa simt eu, imi spune. Gandeste-te, ce anume din tine iti spune ca e totul bine? Poti sa imi spui? Ma simt, asa, nu stiu cum....se gandeste el. Apoi se supara putin pe mine. Imi pui numai intrebari grele! E vremea pentru imbratisare, alint ...il privesc in ochi si il rog sa ma ierte, daca poate sa raspunda bine, daca nu, nu. Nu ma supar. Si atunci raspunde cu ochii in ochii mei: stiu pentru ca simt eu asa, ceva, ca o bucurie in mine, de acolo stiu ca e bine! 

Mi se umezesc ochii. Nu trebuie sa il invat nimic. Doar sa ii pun din cand in cand intrebarile potrivite. Raspunsurile sunt in el, mereu au fost. 

Noapte buna! Sa fiu mama lor este un privilegiu si o binecuvantare si sper sa ma dovedesc demna, la final, de aceasta dulce si grea responsabilitate...




marți, 10 ianuarie 2017

Din iubire

Mi-au atins inima astazi cateva cuvinte,  le las si aici sa ne fie inspiratie :

"Iubeste si fa ce vrei. Daca pastrezi tacerea, sa fie din iubire; daca strigi sa fie din iubire; daca indrepti, indreapta din iubire; daca ierti, iarta din iubire. Radacina interioara sa fie cea a iubirii, din aceasta radacina nu poate iesi decat bine"

Sf Augustin




Zoot.ro

duminică, 8 ianuarie 2017

Imbracamintea de iarna (P)


Ati auzit vorba aceea care spune ca nu exista vreme rece, ci haine nepotrivite? 


Eu am auzit-o din copilarie, dar de inteles cu adevarat s-a intamplat abia mai recent. In adolescenta si in tinerete (doamne, am zis eu asta, cum suna!) mai important pentru mine era sa arat bine (conform canoanelor mele inchipuite), apoi sa ma simt confortabil afara. Sa imi fie cald era optional. Asa ca ieseam afara la o ora dupa ce imi spalam parul (iarna), fara caciula, nu mi se parea deloc cool sa port doua trei bluze pe mine, iar maieuri-le si ciorapii grosi ori combinatia de ciorapi grosi si pantaloni pe deasupra ma faceau sa fug mancand pamantul. De fapt, purtam maieu sau o bluza de corp (imi cumpara mama unele albe, flausate, moi) doar cand eram racita si stateam in casa. Nu am purtat papuci de casa pana acum cativa ani-mereu desculta, fara sosete, fara papuci. 



Vorba pomenita mai sus si-a facut loc spre mine pe la mijlocul unui  octombrie rece. Sosisem dintr-o vacanta in Grecia-plecasem acolo la sfarsitul lui septembrie-era inca placut in Brasov si aterizasem (vorba vine am ajuns cu masina si cu bacul) pe Thasos, Grecia o insula care fusese la acea data recent data in circuitul turistic, prea putin cunoscuta turistilor. Inceputul de octombrie in Grecia a fost insorit-26 de grade, plaja, baie in mare, seri racoroase, cat sa pun pe mine un cardigan subtire si in picioare balerini. Cand am revenit in Bucuresti, am avut un mic soc-era foarte frig, ninsese si pana la ora cand pleca trenul nostru spre Brasov mai era jumatate de zi de asteptat. Tot ce aveam eu mai gros era o jacheta subtire. Am luat un taxi si ne-am dus in magazinul Unirea, de unde am iesit imbracata bine-caciula si fular, pantaloni grosi si o geaca portocalie care imi venea ca turnata. Genul de haina calduroasa in care puteam iesi iarna in Brasov avand doar o bluza pe sub ea, nu trei patru, ca in anii anteriori. 

                                                 Geaca portocalie pe care am purtat-o multi ani si in care nu am stiut ce este frigul.
Am donat-o de curand :-)
In fotografie, sunt in exercitiul functiunii-conduc un team-building pentru o companie din Bucuresti.


Intai geaca aceasta. Apoi am descoperit cat de bine este sa ai picioarele calde ( la Brasov am avut un vecin sas, Herr Gross, care imi spunea, ori de cate ori ma prindea racita-iar ai dormit desculta!) zi si noapte. Pana la sosetele de lana, fine si extraordinar de calduroase a mai fost un pas. Am uitat cum este sa ajungi acasa si sa ti se para parchetul cald, pentru ca propriile talpi sunt atat de reci si de inghetate din cauza sosetelor si incaltarilor inadecvate! Le am pe cele pe care le-am pus in link si le recomand din toata inima. 

Am descoperit ca sunt mult mai chic atunci cand merg relaxata si ma simt bine, relaxata, protejata de o caciula calduroasa si draguta, un fular bun si incaltari potrivite, decat atunci cand fac concesii dureroase "modei" si ajung la destinatie stacojie de frig. 

Toata lumea ar trebui sa aiba in garderoba de iarna haine termice si haine din merinos. Copiilor le-am cumparat de aici

Pe astratex gasiti multe lucuri de calitate-vizitati si cumparati cu incredere. Un procent de 8% din valoarea comenzii se duce in pusculita si ii veti putea folosi ca reducere la urmatoarele achizitii. Eu am descoperit magazinul cu sapte ani in urma, cand cautam sutiene de alaptat. Am revenit de nenumarate ori, am multe produse de la ei-haine de casa, sport, halat baie, pijamale si camasi de noapte, caciuli, fulare si manusi, lenjerie intima, termica, sosete lana.

                               astratex.ro

Comunicarea, vitală pentru vindecare. De vorbă cu celulele

Terapeut si translator, Silvia Toma-un om minunat
Sunt bucuroasă să vă pot prilejui întâlnirea atât cu o carte deosebită, cât și cu un om special-Silvia Toma, terapeuta cu care mi-am început anul 2016 si ale carei mâini magice m-au ajutat să fiu bine eu cu mine, echilibrată și limpede într-o perioadă dificilă profesional.
Rândurile de mai jos îi aparțin. Eu vă invit să citiți cartea, dar și să faceți cunoștință cu terapia craniosacrală de care Silvia este pasionată. 
Dacă aveți întrebări pentru Silvia, le puteți lăsa în comentarii, va raspunde cu drag fiecăruia în parte. 



De curând, mi-a picat în mână o carte deosebită: „Cell Talk”, sau, „De vorbă cu celulele”, de dr. John E. Upledger. Deși dr. Upledger îmi este „prieten bun”, pentru că de șase ani m-am îndrăgostit de terapia craniosacrală, creată de el, „Cell Talk” merge ceva mai departe decât ceea ce citisem până acum. Pe lângă partea emoțională și anatomia sistemului craniosacral, „Cell Talk” implică întregul corp, în componentele sale cele mai mici, privite atât cu ochii omului de știință, cât și cu cele ale spiritului.

Doctorul Upledger a început ca mulți alți medici, cu o viziune de cauză-efect și cu scepticism față de metode alternative. Cu toate acestea, atunci când medicina convențională nu i-a oferit răspunsuri convingătoare, nu s-a resemnat, ci a dorit să le caute mai departe. Poate că această curiozitate i-a permis să creeze, pe baza osteopatiei craniene, terapia craniosacrală. Era în timpul unei operații de îndepărtare a unui chist cervical: el trebuia să țină membrana Dura mater nemișcată, și nu a reușit, deoarece această membrană meningeală avea o minimă mișcare la intervale regulate, de 7-8 secunde. Chirurgul nu l-a crezut, pentru că nu cunoștea așa ceva din studiile sale. Însă dr. Upledger descoperise, „pe viu”, ritmul craniosacral, creat de circulația lichidului cefalorahidian în interiorul sistemului de membrane și oase craniene și vertebrale care ne înconjoară sistemul nervos central – un ritm despre care nu auzise la facultatea de medicină, deși osteopații americani îl numeau „mecanism respirator primar”.

De aici a început aventura care l-a dus la crearea unei forme de terapie centrată pe capacitatea corpului de auto-vindecare, și nu pe boală. Inițial, s-a concentrat pe sistemul craniosacral, care are într-adevăr capacitatea de a regla și ameliora cam toate celelalte sisteme ale corpului, atunci când este liber și vital. Însă curând, dr. Upledger a observat că această formă blândă, noninvazivă, de a se conecta la corpul pacientului, ducea la o eliberare spontană a unei emoții negative. A văzut că atingerea blândă, care spune, tacit, „sunt aici ca să te susțin, ajută-mă să te ajut”, stimulează ceva mai mult decât doar o „reparație” mecanică a corpului. Deseori, apăreau lacrimi, furie, tristețe, supărare, care, odată exprimate, făceau pacientul să se elibereze de tensiuni, țesuturile să devină calde, moi și „vii”, fața să se lumineze și boala să se vindece. Încetul cu încetul, dr. Upledger a început să folosească întrebări simple, deschise, prin care pacientul însuși ajungea mai aproape de cauza problemei sale de sănătate. Prin imaginație și joc, oricine putea accesa ceea ce nu era în regulă cu propriul corp, sau cu propria viață, pentru a schimba ceva în această privință.

Ceea ce îmi place cel mai mult la abordarea doctorului Upledger este că s-a considerat facilitator pentru „medicul interior” al pacientului – fie că acesta este sistemul imunitar, înțelepciunea corpului, conștiința sa, sufletul – indiferent de crezul său sau al pacientului, Upledger a ajuns să aibă încredere în faptul că omul se vindecă singur, atunci când ajunge în contact cu acea parte din sine.

Pe baza acestei filosofii, „Cell Talk” duce terapia craniosacrală mai departe, la nivelul în care putem vorbi cu celulele imunitare, cu cancerul, cu timusul sau ficatul sau orice alt organ implicat în boală și vindecare. Pentru că vindecarea poate să apară, acolo unde există comunicare – fie ea verbală sau non-verbală, sub forma colaborării între celulele noastre. Cell Talk prezintă inclusiv diferitele părți ale creierului nostru, nu doar din punct de vedere fiziologic, ci și cu „personalitatea” lor, cu partea de sarcini „metafizice”, pe care le au. De exemplu, spune despre cerebel că este una dintre cele mai vechi părți ale creierului, iar ca un bătrân înțelept, poate deveni „ursuz”, dacă nu este luat în considerare, în timp ce deseori, lobii frontali sunt ușor „aroganți”, crezând că ei știu totul mai bine – dar fiecare are contribuția sa importantă pentru ca noi să funcționăm bine. Și deseori, au nevoie de spațiu, pentru ca lichidul cefalorahidian să poată circula bine, hrănind și curățând structurile atât de sensibile din sistemul nervos central. 

Mișcarea este viață pentru corp, la fel cum o minte deschisă către nou, către inspirație și ghidare din emisfera dreaptă, este cel mai bun aliat pentru o viață fascinantă.


În altă ordine de idei, „Cell Talk” ne duce în miezul corpului, până unde găsim sufletul. Iar pentru oricine este pasionat de anatomie, este o lectură fascinantă, care te ajută să îți imaginezi mai bine ce se întâmplă în corpul nostru. 

Pentru „laici”, vă avertizez că este o lectură destul de grea, cu mulți termeni anatomici, și nicidecum o carte spirituală despre corp, ci mai curând o carte de anatomie privită cu deschidere față de viața conștientă din celule, din corp. Cât despre terapeuții de orice fel, mi-aș dori ca într-o bună zi această carte să fie un must have, pentru că le poate aduce atât de multă înțelegere și respect față de corpul pe care îl ating zilnic. 

Lectii de Cabala, pentru oricine doreste sa se apropie de intelepciunea cabalista

vineri, 6 ianuarie 2017

Eu ma straduiesc




Inceputul de an, dintr-o privire


Se pare ca exercitiul facut in joaca cu copiii mei functioneaza-inceputul meu de an pare sa fie deja amprentat de cele trei cuvinte: calatorii, disciplina, prosperitate. 

As adauga si cuvantul schimbare, pentru ca din primele zile ale lui ianuarie am facut schimbari in alimentatia mea. Mananc vegetarian din 9 octombrie 2002, dupa intalnirea tulburatoare cu Maestra Ching Hai. Ii datorez acestei femei exceptionale enorm - schimbari si miracole venite natural, meditatii lungi care treceau ca cinci minute, prieteni noi, raspunsuri si invataturi primite in vise ori meditatii. 

Revenind la alimentatie, in toate aceste zile de ianuarie am fost atenta sa am zilnic pe masa cate un suc de legume si o salata si sa evit alimentele procesate. Am fost mereu in grafic cu greutatea in trecut si am crezut ca pot manca linistita zilnic orice doresc-grisine, pizza, pufarine, ciocolata, inghetata, covrigei, alune. La cateva luni dupa nasterea Mirunei (trei ani), am constatat ca iau in greutate lent, constant. Am 40 de ani, metabolismul incetineste o data cu inaintarea in varsta, sedentarismul nu a ajutat vreodata cu adevarat pe cineva, iar alimentele procesate nici atat. Am ajuns sa cantaresc intre 63-67 kg, un baleiaj dureros intre cele doua extreme, in functie de alimentatia din ziua respectiva, balonari (de care doar auzisem...), fazele lunii (retentie de apa) etc. Greutatea ideala pentru mine se opreste pe la 58-59 kg, asa ca .....am de lucru. Port tot 38 la haine, insa multe dintre hainele mele sunt cam stramte si ma supara acest lucru. In plus, sa fiu mai dolofana acum decat imediat dupa nasterea Mirunei....e destul de deprimant. 

DISCIPLINA
  • M-am inscris in programul Revvolution, dupa ce in noiembrie-decembrie mi-am facut incalzirea cu un abonament la o sala din cartierul meu. Cei de la Revvolution m-au trimis sa fac analize de sange si ieri am fost la evaluarea cu Tanita, un aparat care masoara diversi indici din corp. Ei, Tanita spune ca trebuie sa scap de cateva kg si ca ideale pentru mine sunt 56 de kg. Eu voi fi multumita si daca ajung in cateva luni de antrenament si atentie la alimentatie la 59. Incep antrenamentele pe 9 ianuarie, adica luni. O sa mai merg din cand si cand la hot yoga si la sala din cartier pentru banda, sauna si bicicleta. 
  • Iau suplimente-vit D3 (analizele au reliefat o carenta, astept acum rezultatele de la zinc si B12), pastile cu drojdie de bere si seleniu (contin complexul de B-uri, incetinesc procesul de imbatranire, reduc starile de oboseala si surmenaj), suc de Aloe Vera (ma ajuta la digestie, stimuleaza colagenul), vit C. 
  • am renuntat la pliculetele cu cafeaua meapreferata de mai mult de un an (cu ganoderma si prea mult zahar) si am trecut la  espressor si cafea bauta cu ulei de cocos. Neasteptat de buna.
  • Beau zilnic sucuri din legume si fructe, smoothie-uri si am grija sa imi fac cate o salata mare in fiecare seara. Cateva exemple: aseara am facut salata de gulie, morcov, marar si mar, azi dimineata un smoothie proteic delicios din lapte de migdale, seminte de canepa, unt de arahide, scortisoara si o banana, ieri un suc din sfecla, apio, mere si suc lamaie. Sunt disciplinata si ma bucur deja de efecte-o usoara scadere in greutate, energie, somn mai bun. 
  • Pentru un somn mai bun ma ajut de baile (generale sau doar de picioare) cu apa calda si sare Epsom, miscare mai multa (mers pe jos, urcat, coborat scari etc), o perna anatomica noua si ulei de lavanda difuzat in dormitor inainte de culcare. De asemenea, caut sa adorm inainte de miezul noptii. Nesomnul ingrasa, stiti deja probabil.
CALATORII
  • Intre 10-12 februarie voi fi la Iasi impreuna cu baietelul meu. Va fi primul lui zbor si astept cu nerabdare sa il tin de mana in avion si sa petrec timp cu el, doar noi doi, ca pe vremuri, in frumosul Iasi. 
  • Pe 11 februarie sunt gazda unui workshop despre strategiile de comunicare in conflictele interpersonale, detalii AICI. Mai sunt locuri, dragi prieteni din Iasi si imprejurimi, asa ca puteti rezerva! 
  • In martie voi ajunge cu acest workshop in Timisoara si Craiova. Voi posta curand detaliile, lucrez acum la detaliile logistice-sali, cazare, bilete avion etc. 
  • Intre 19-26 februarie voi fi in Israel, pentru a-mi revedea prietenii de acolo, dar si pentru a participa la  o conferinta internationala-este un eveniment care aduna in jur de 15.000 participanti de pe toata planeta! In plus, ma voi bucura de zile cu mult soare, voi fenta putin iarna de la noi!

                                vola.ro%20

 PROSPERITATE
  • Am cautat cai sa monetizez blogul, ma tin de planul meu cu workshop-urile open, dar am si proiecte corporate in lucru (februarie si martie). Sunt deschisa si interesata de orice colaborare cu companiile pentru care lucrati. Aici gasiti o lista cu ce stiu si iubesc sa fac. 
  • Veti gasi reclame pe acest blog (vor fi campanii in care cred si cu care rezonez), asa ca va sunt recunoscatoare daca ma veti sustine dand click pe linkurile respective. Promit sa fie produse frumoase, practice si utile si pe care eu insami le folosesc si le apreciez.  Ca aceste doua rochii pe care le-am comandat ieri ori acesti pantaloni pentru sala de sport!
Un mix de DISCIPLINA, PROSPERITATE (bogatie de idei) SI CALATORII (interioare) imi va fi prilejuit de azi si de  studiul Cursului in miracole. Am cartea in biblioteca de multi ani, daruita de o prietena, insa nu m-am putut apropia de ea pana acum. Fara disciplina si determinare nu cred ca poate cineva, din cauza limbajului arhaic in care este scrisa. 

Paralel, citesc acum Zbor in jurul soarelui, de Paula McLain. De aceeasi autoare am citit in decembrie Sotia din Paris-o carte excelent scrisa despre primul mariaj al lui Hemingway

Cam asa arata creionat inceputul meu de an. Voi cum stati cu energia, cu emotiile, cu inspiratia, cu planurile? Va astept cu mult interes povestile!



                                               libris.ro%20

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Nu exista nimeni si nimic in afara de EL

De curand, m-a intrebat fiul meu: pe cine iubesti tu cel mai mult? Nu ma refer dintre mine si Miruna, ci asa, pe lume. Si am raspuns, fara sa ezit: pe Dumnezeu. Si apoi pe mine? A vrut el sa stie. I-am spus ca atunci cand il iubesti pe Dumnezeu, iubesti tot, caci Dumnezeu este in toate. 

Nu exista nimeni si nimic in afara de EL si tot ce ii putem cere e sa ne deschida si noua inimile si mintile sa ii cuprindem frumusetea si maretia, sa intelegem cum lucrurile sunt conectate, sa ghicim panza iluziei in care traim si sa vedem cu smerenie cum pana si diavolul lucreaza tot pentru Dumnezeu si ce ni se intampla rau tot spre binele nostru este....

E greu pentru noi sa cuprindem toate astea, insa am incredere in inima mea si stiu ca intr-o zi noi toti vom putea cuprinde Lumina Lui si vom vedea clar. Am zis mereu ca daca intr-o zi mi s-ar stinge dragostea asta din inima, as fi saraca, o bucata de lut fara lumina si directie, un mort viu as fi. O pazesc si imi hranesc iubirea si admiratia, gasesc multa placere in asta. 

Se apropie Crăciunul. Aur şi argint să dăm celor din jur nu avem. Doar cîte o vorbă bună să le rostim. E şi acesta un dar de preţ, ce-şi poate avea locul în traista bunului Moş Crăciun.
Să ne rugăm Domnului să ne acorde un anotimp de liniştire şi tihnă spre a putea întîmpina cum se cuvine dulcea, duioasa Sărbătoare a Naşterii Sale. Şi, în general, să ne acorde un mai acut simţămînt al vremelniciei şi deşertăciunii aşa-ziselor noastre treburi preaomeneşti (pentru ca, apoi, cîndva, cînd va fi să fie, să putem muri îndestulaţi de dulcele şi teribilul joc al acestei vieţi).