Cu un pas inaintea tuturor. Inteligenta corporala si ce poate face pentru noi.


Georgiana intreaba, eu raspund-un interviu despre cursul meu Comunicarea cu corpul. Elemente de psihosomatica pe care l-am acordat Georgianei Idriceanu, pe blogul careia va invit sa popositi, dar si sa ii cautati semnatura in revista Femeia. 

Dă-mi, te rog, câteva exemple de semne de „alarmă” frecvente pe care ni le dă corpul, iar noi le ignorăm. 
Ignorăm zi de zi o paletă largă de semnale: de la emoţii care contractă diverse părţi ale corpului, până la şocuri şi traume pe care le “absorbim” şi înmagazinăm zi de zi în corpurile noastre, fără să fim conştienţi de acest lucru. Despre semnale şi despre chimia pe care o declanşează în noi discutăm la curs mai detaliat, pentru că fiecare om răspunde emoţional şi corporal diferit la diverşi stimuli. Fiecare corp spune o poveste, propria poveste şi istorie a celui care îl locuieşte. Lucruri care au impact asupra cuiva lasă nevătămat pe un altul, aşa că nu aş vrea să generalizez. Există medici care cunosc vorba: „nu există boli, există pacienţi”. La fel şi aici. Aş putea să răspund la întrebarea ta, dând exemple din istoria mea cu corpul meu, însă ele nu sunt relevante pentru ceilalţi. La curs, participanţii au propriile „aha”-uri si „insight”-uri, de aceea şi este atât de valoros acest curs.

Ce comportamente din viaţa de zi cu zi arată că refuzăm să ne ascultăm trupul? De ce facem asta?

Doar două, aflate in registrul de bază, cel mai comun:
  1. Mâncăm mai mult decât ne este necesar. Ne lipseste fineţea percepţiei, nu avem exersată încrederea în semnalele corpului.
  2. Nu îi permitem corpului să transpire. Corpurile noastre au nevoie de măcar 60 de minute pe zi în care să facă exact acest lucru: să transpire, să scoată afară toxinele. Noi nu îi acordam acest timp şi, când transpiraţia începe, totuşi, să îşi facă loc spre afară, noi încercam să oprim procesul: dăm aerul condiţionat mai tare, folosim tot felul de antiperspirante sau ne mişcăm şi mai puţin, şi mai lent, tot ca să nu transpirăm. Îi ignoram o nevoie de bază şi, în felul acesta, plecăm la culcare cu toxinele neeliminate prin piele şi ne trezim tot cu ele. Acest proces afectează constant starea noastră de bine. Cunosc oameni care nu fac sport regulat pentru că nu le place deloc să transpire… Paradoxul este că, dacă am face mişcare susţinută zilnic, o oră măcar, cât să transpirăm bine, nu ne-am mai confrunta apoi în aceeaşi măsură cu neplăcerile estetice şi olfactive produse de transpiraţie. În plus, am dormi mai profund, am avea mintea mai limpede şi am funcţiona, per ansamblu, mai eficient.

Cum să facem  să ne ascultăm corpul mai mult? 
Suferim în zilele noastre de un fel de „obezitate informaţională”, consumăm zi de zi mai multă informaţie decât avem nevoie. Percepţia, instrumentul prin care ne racordăm la corpurile noastre, este tocită, neexersată. Ca să ne putem relua în stapanire percepţia, trebuie să învăţăm să tăcem, să ne debranşăm când şi când de la fluxul de informaţii care curg în fiecare zi spre noi până la suprasaturaţie, să învăţăm să ne plecăm urechea interioară spre ceea ce are corpul de spus. Perceptia este un instrument de fineţe, pe care oamenii îl pot descoperi şi îl pot experimenta la curs prin diverse exerciţii, putând apoi să îl folosească ori de câte ori vor dori.

Cum creşte calitatea vieţii noastre dacă ne ascultăm corpul mai mult?
Armonia şi buna şi deplina locuire în corpurile noastre s-ar vedea şi reflecta în lumea noastră. Energia ar curge nestavilită. Cred că toţi am cunoscut măcar o persoană despre care am spus: ce bine se simte în pielea sa! Aceşti oameni emană un câmp de energie armonios, fluid, simţim bucurie în preajma lor şi admiraţie. Imaginează-ţi o lume locuită de oameni care se simt bine în pielea lor, oameni care se locuiesc pe deplin, fără sentimente de respingere sau judecată. De asemenea, în luarea deciziilor, noi ne bazăm cel mai mult pe analizele minţilor noastre, ignorând ori „neauzind” răspunsurile pe care corpurile ni le dau.
Corpul ne răspunde la o informaţie cu fiori de bucurie ori contractându-se, contrazicând, de multe ori, mintea. Puterea cu care ne percepem răspunsurile depinde, de fapt, de cât de fină este percepţia noastră şi cât de obisnuiţi suntem să o folosim. S-a demonstrat prin teste repetate, validate de către cercetători, următorul lucru: corpul ştie răspunsul înainte ca mintea să îl genereze. De cate ori mi-am ascultat corpul, deşi mintea s-a panicat şi a generat răspunsuri care păreau solide şi argumentate, am avut numai de câştigat.

De ceva vreme suntem învăţaţi că emoţiile noastre ne pot schimba trupul. Este valabil şi invers? Cum?
Da. Acest aspect este şi cel care mă fascinează în ultima vreme. Putem face drumul înapoi, de la corp spre emoţie, prin posturi conştiente ale corpului. Am învăţat, de exemplu, să mă bucur de mai multă încredere în mine, să îmi creez un spaţiu vital în care să mă simt în siguranţă, să uşurez respiraţia abdominală profundă doar folosind o poziţie a mâinilor ori să scad nivelul de stres şi să generez conştient oxitocina. Nu aştept să vină la întâmplare valul de oxitocină, pot face asta singură, când doresc, folosindu-mă de corpul meu. Toate aceste lucruri le exersăm la curs, iar participanţii pot simţi starea de înainte şi după.
Recent, o fostă participantă la un curs al meu mi-a spus că la final a realizat, gândindu-se la mine, că, pur şi simplu, nu-şi aducea aminte cum arăt – nici dacă sunt înaltă, slabă ori grasă, blondă ori brunetă, nimic. Am întrebat-o cum aşa, totuşi petrecusem două zile de curs cu ei şi, de obicei, stau în faţa cursanţilor, complet expusă privirilor. Mi-a spus că pur si simplu ceva din mine umplea spaţiul şi inimile lor, iar trăsăturile mele fizice au „dispărut”. Eu am zâmbit atunci; înainte de fiecare curs fac un exerciţiu de mărire a spaţiului vital, ceea ce duce la această percepţie. Par şi mă simt puternică, stăpână pe mine, ocup un spaţiu mai mare în încăpere. Nu e uşor de explicat în cuvinte, trebuie experimentat. Îi învăţ la curs pe oameni să facă acest lucru şi să simtă pe propria piele cum este.

Ce loc are acest îndemn de ascultare şi onorare a trupului într-o lume care ne tot repetă că „frumuseţea interioară contează”?
Frumuseţea interioară contează şi, până la un punct, ea chiar ne modelează chipurile şi corpurile. Calităţile şi defectele noastre, înclinaţiile naturale ni se pot citi cu uşurinţă pe chip. Ca o paranteză, cu titlu de amuzament: prietenele mele obişnuiesc să îmi trimită frecvent poze cu bărbaţii care le interesează, ca să le spun despre ei. Este modul în care am eu acces la Tinder. Și ghici ce: după ce ies cu ei de două-trei ori, îmi scriu să-mi confirme că am avut dreptate! Mi se pare amuzant şi, în acelaşi timp, mereu sfârşesc prin a mă gândi cum ar fi dacă am învăţa despre aceste lucruri la şcoală, cum să citim un chip şi un corp încă din şcoala primară! Nimeni nu ar mai putea înşela pe nimeni şi măştile ar fi inutile.

„În psihosomatică se spune că
celulita reprezintă lacrimile neplânse,
stocate de corpurile noastre.”


Revenind la frumuseţea corpurilor, aş spune că un corp ascultat este un corp armonios natural. Energia interioară l-ar modela aşa. Or, dacă ne uităm în jur, vedem diverse „deformări”: de exemplu, în psihosomatică, despre celulită se spune că reprezintă “lacrimile neplânse”, stocate în corpurile noastre. Cum pot fi utile cremele, masajele şi aparatele pe care noi le folosim cu atâta determinare? Toate emotiile noastre reprimate, neexprimate, dureroase se stocheaza in corpurile noastre. E ca şi cand am baga rufe (egal emotii) în maşina de spălat, însă nu am permite ciclul complet, care include clătire şi stoarcere. Tot acest proces neterminat se vede bine reflectat în corpurile noastre.

Cum se împacă îndemnul de a ne asculta, respecta şi onora trupul cu toate practicile din ziua de azi menite să înfrumuseţeze trupul strict la nivel estetic? 
Inconştient, cautăm ca, prin toate aceste intervenţii estetice, să ne simţim mai bine noi cu noi, în interior. Nu sunt împotriva acestor practici, însă ele nu ne duc prea departe. Uneori obţinem rezultate pe termen scurt, apoi corpul revine la forma pe care emoţiile neexprimate o modelează. Nu ştiu daca putem compara strălucirea unui chip fericit, radios, sănătos aceea obţinută cu ajutorul vreunei creme iluminatoare, de exemplu. Ori un corp lucrat la sală versus un corp natural armonios, fără efort (puţini îl au la ora aceasta), care se reglează singur, natural. Are un magnetism şi un farmec speciale. Suferinţa unui corp emoţional zidit în noi rămâne şi se exprimă prin tot felul de somatizări. 
Să ne ascultăm azi corpurile este un act de curaj, de respect, de înţelepciune. El este vehicolul nostru, cel prin care ne trăim aici experienţele şi nu îl putem da la o parte, nesocotindu-l ori ignorându-l, separându-ne de el. E timpul să învăţăm drumul înapoi, să ne simplificam vieţile şi să tindem conştient spre armonie fizică şi emoţională.


Comentarii

Irina Schmitz a spus…
daaaaa! Noroc de somatizări că mă anunță când o iau pe arătură.
Andreea a spus…
:-)) idem